La 27 martie 2011 în incinta Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din mun. Chișinău s-au desfășurat lucrările Conferinței Republicane a IV-a a Tineretului Liberal. La eveniment au participat 728 de delegați din toate raioanele republicii. Conferința a decis adoptarea unui logou propriu care reprezintă o stea galbenă desprinsă din cele 27 de stele din sigla Partidului Liberal și sudarea cuvintelor ”Tineretul Liberal”, deoarece acestea nu trebuie să fie nicicând divizate. Delegații Conferinței au pus în dezbatere și au adoptat rezoluții privind susţinerea şi promovarea tinerilor, privind necesitatea elucidării evenimentelor din 7 aprilie 2009, privind susţinerea şi promovarea tinerilor, privind tinerii cetățeni ai Republicii Moldova studenți în România. Președinte al Tineretului Liberal a fost ales Ion Cebanu, actual Ministru al Tineretului și Sportului, cu votul a 560 de delegați. A mai candidat pentru funcția de Președinte Iuliana Rotaru care a acumulat 51 de voturi. În cadrul Conferinței a fost votată componența Consiliului Republican al TL care urmează să aleagă Secretarul General, vicepreședinți și componența Biroului Permanent al TL. Tinerii liberali au operat modificări în Regulamentul de organizare și funcționare al Tineretului Liberal modificând denumirea din ”Organizația de Tineret a Partidului Liberal” în ”Tineretului Liberal” și prevăzând plata unei cotizații anuale de membru, mărimea căreia urmând a fi decisă de Consiliul Republican al Tineretului Liberal. După finalizarea conferinței, delegații au participat la o depunere de flori la Piatra Comemorativă din Piața Marii Adunări Naționale, cinstind astfel memoria tuturor victimelor regimului totalitar comunist. |
miercuri, 30 martie 2011
Conferinţa Republicană a Tineretului Liberal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu